Actorul Dorel Vișan, în vârstă de 87 de ani, a povestit despre copilăria sa. Acesta a spus cum a fost nevoit să plece de acasă de la 11 ani pentru a merge la școală.
Dorel Vișan este unul dintre cei mai apreciați actori. A interpretat peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film a avut peste 50 de roluri în producții românești și internaționale.
În ultima perioadă s-a tot vorbit despre pensia infimă pe care o primește artistul după decenii petrecute pe scenă. Acesta încasează o pensie de 1.400 de lei lunar. Are, însă, și o indemnizație de merit, o compensație pentru activitatea sa artistică.
În ceea ce privește viața sentimentală, Dorel Vișan a fost căsătorit cu Maria Vișan, cu care a avut o căsnicie de 29 de ani, din care au rezultat trei copii. Artistul și-a pierdut partenera de viață în urmă cu 31 de ani.
Într-un interviu pentru revista Viva, Dorel Vișan a scos la iveală amănunte mai puțin cunoscute din copilăria sa. Astfel, la 11 ani, acesta a fost nevoit să plece de acasă pentru a-și continua studiile.
”Copilăria mea a fost copilărie, deși a fost numai jumătate copilărie, pentru că eu am fost plecat de acasă, de la țară. Am plecat la 11 ani și am făcut școala. La noi, nu era școală elementară, numai până la clasa a IV-a. Și atunci am plecat în altă localitate și toată viața mea mi-a fost dor de mama”, a detaliat actorul.
”Am fost mai cuminte decât frații mei, care erau mai mari și care făceau mai multe năzbâtii și mă băgau pe mine în față. Am fost cuminte, dar am și învățat. Am considerat că învățătura este pentru mine, nu pentru alții. Și așa era la noi”, a mai povestit Dorel Vișan.
”Când te vedeau, spuneau să vii la învățătură, să te facă om. Așa i-a spus tata directorului școlii de învățători, mai târziu așa: „Domnule director, dacă nu se poartă bine, dați-i după cap! Eu l-am adus aici să-l faceți om”. Așa a spus tata. L-am auzit când a zis. Îl pândeam de acolo, dintr-un colț al școlii. Când venea la școală, nu venea la mine, mergea la director sau la diriginte și pe urmă venea la mine. Să vadă cum mă port. Așa făceau părinții. Nu-l așteptau pe director la colț să îl bată, cum se face astăzi, că lumea e liberă și în România educată”, a încheiat acesta.